Cum funcționează
Design liber, dedesubt disciplină
Un site poate arăta oricum, dar trebuie să rămână rapid, editabil și al tău. Cele două nu se exclud — doar cer ca structura să fie gândită separat de aspect.
Conținutul e separat de aspect
Un site obișnuit ține textul amestecat cu felul în care arată: culori, mărimi, coloane și margini, toate în aceeași cutie. De aceea o schimbare de design înseamnă refacerea site-ului, iar o greșeală de editare poate rupe pagina.
La noi, pagina spune CE conține — un titlu, o listă de servicii, o galerie, un formular. Cum arată fiecare dintre ele e decis o dată, în componente, pentru toate ecranele. Textul tău nu știe nimic despre pixeli, deci nu are cum să-i strice.
Ce poți schimba singur
- textele, direct pe pagina reală, nu într-un formular separat
- imaginile, dintr-o bibliotecă unde le încarci o dată și le folosești oriunde
- ordinea secțiunilor, ce se publică și ce rămâne ciornă
- articole și pagini noi, cu adresă și SEO
Ce nu poți schimba, intenționat
Nu există controale de culoare, font, margine sau coloane. Nu pentru că e greu de făcut, ci pentru că exact acolo se strică site-urile: după șase luni de editare liberă, nimic nu mai seamănă cu ce s-a livrat. Dacă îți trebuie ceva ce nu încape în blocurile existente, înseamnă că lipsește o componentă — o construim noi, o dată, corect pe toate ecranele.
Cât de rapid, concret
Numerele de mai jos sunt măsurate pe site-urile reale de mai sus, nu pe o pagină de demonstrație: prima pagină a unui site se afișează în aproximativ 0,6 secunde, iar lista de articole cu 12 imagini în 0,65 secunde. Restul depinde de fotografiile pe care le urci — de asta le comprimăm automat.
Același sistem, designuri diferite
